24 decembrie 2011

Sarbatori Fericite si La Multi Ani !

Va doresc ca sarbatorile de iarna  sa va aduca sanatate, fericire si   implinirea tuturor dorintelor !



11 decembrie 2011

Cresterea Unghiala

Placa unghială este de aproximativ 0,5 mm grosime la femei si 0,6 mm la bărbaţi şi tinde să crescă o dată cu înaintarea în vârsta. Unghia creşte cu o rată de aproximativ 1,8-4,5 mm lunar sau 0,1 mm pe zi. In concluzie, in medie o unghie poate creşte complet în circa 6-9 luni.

Unghiile cresc in functie de lungimea falangei, astfel unghia degetului arătător creste mai repede decât cea a degetului mic; iar unghiile mainii cresc până de 4 ori mai repede decât cele de la picioare. 

Rata de creştere reală depinde de vârstă, sex, sezon, nivelul de exerciţiu, dieta, si factori ereditari. Unghiile cresc mai repede în timpul verii decât în orice alt sezon. Contrar credintei populare, unghiile nu continuă să crească după moarte, Prin deshidratarea pielii care se subtiaza dand senzatia de crestere a unghiilor si parului.

9 decembrie 2011

Modificarile de culoare ale unghiei


O unghie sanatoasa este de culoarea rozalie dreapta, lucioasa, avand semiluna de la baza unghiei de culoarea alba si de latime variabila.
Striatiile verticale nu indica intotdeauna o problema decat in cazul in care sunt foarte pronuntate. Exista defecte ereditare sau din nastere (ingrosarea unghiei, umflaturi, diferite defecte de cresterea si pozitionare).
  


Culorile care se coreleaza cu afectiunile organismului:

*Rosu – indica o disfunctionalitate la nivelul inimii, la nivelul sangelui sau al circulatiei arteriale.
*Albastrui – indica o slaba circulatie periferica (afectiuni pulmonare, pneumonie)
*Albicioase – indica marirea numarului de leucocite in sange si poate fi un semn de leucemie, dar in general indica afectiuni ale splinei sau ficatului si rinichiilor.
*Galbui – afectiuni hepatice, digestive si cerebrale, daca apar doar pe degetul aratator si mijlociu la fumatori poate fi cauza nicotinei deoarece nicotina are roulul de a ingalbeni unghiile .
*Punctele albe de pe unghii –  indica lipsa de calciu sau zinc,  punctele pot aparea cand circulatia periferica este mai inceata sau pot fi cauzate lovituri. 
*Despicaturile  – sunt semne pe unghie care duc cu gandul la vascularizarea slaba a unghiei si la nevoia de lichid a organismului. 


Sanatatea unghiei este corelata direct si cu coloratul palmei si a linilor din palma.

^Daca unghia  si palma au o culoare albicioasa, atunci e vorba de anemie.
^Daca palma e rosie iar unghiile au diferite deformari sau prezinta semne de inrosire este vorba de afectiuni ale inimii.
^Daca in palma sunt vizibile vene si vase de sange iar unghia are culoare palida sau albastruie este vorba de o problema pulmonara.

11 noiembrie 2011

Curs Manichiura-Pedichiura in Cluj-Napoca

Academia de Infrumusetare Reflexovital va ofera o serie de cursuri de calificare, recunoscute de Ministerele Muncii si Educatiei. 

Durata cursului este de 3 luni.

Practica reprezinta 90% din curs, iar materialele consumabile si suporturile de curs sunt incluse in pret.

Cei interesati au posibilitatea sa achite cursul in rate lunare, iar la achitarea integrala se ofera un discount de 5%.

Cursul de manichiura pedichiura isi propune dobandirea si aprofundarea unor tehnici de manichiura si pedichiura clasice, dar si actuale. 

Pe parcursul stagiilor veti acumula cunostinte despre :
Anatomia unghiei,infectiile si bolile unghiilor,tehnicile de manichiura-pedichiura, manichiura si pedichiura SPA, aplicarea unghiilor false .

Urmatoarea serie de curs incepe in data de 19.ianuarie 
.2012. (5 persoane/serie)




Pentru inscrieri accesati...site
tel.0745497306
I

26 august 2011

Ceea ce mananci se reflecta si in sanatatea unghiilor tale

·  lipsa de vitamina A si de calciu produc uscarea si lipsa de stralucire a unghiilor;
·  lipsa proteinelor, acidului folic si a vitaminei C provoaca despicaturi in cuticulele care inconjoara unghia si care pot fi foarte dureroase;
·  dungile albe care apar pe unghie sunt semnele unei lipse de proteine;
·  o cantitate insuficienta de acid drohidric duce la exfolierea unghiilor;
·  o alimentatie insuficienta sau lipsa de vitamina B12 poate duce la o uscare excesiva a unghiilor, la curbarea lor spre varf si la innegrirea lor;
·  o deficienta de zinc in alimentatie poate duce la aparitia petelor albe pe suprafata unghiilor;
·  crapaturile si taieturile de pe suprafata unghiilor indica o nevoie de lichide a organismului;
·  pielea inrosita din jurul cuticulelor poate fi cauza unui metabolism incet sau a unei lipse de acizi grasi esentiali.

Reguli simple de alimentatie pentru a imbunatati sanatatea unghiilor

Se recomanda o alimentatie compusa din 50% fructe si legume crude, pentru a suplimenta necesarul de vitamine, minerale si enzime. De asemenea nu trebuie ocolite nici alimentele bogate in sulf si siliciu, precum broccoli sau ceapa. Trebuie incluse si alimente bogate in biotina precum soia, cerealele, drojdia de bere.

Este foarte important consumul de apa sau alte lichide. Alimentatia poate fi suplimentata cu laptisor de matca, spirulina sau varec (alge marine), care sunt bogate in silice (compus al siliciului cu oxigenul), zinc si complexul de vitamine B; toate acestea ajuta la intarirea unghiilor.

De asemenea, un prieten de nadejde al unghiilor puternice este sucul de morcov bogat in calciu si fosfor. De retinut, ca regulile de mai sus sunt general valabile pentru mentinerea sanatatii intregului organism.

24 august 2011

Factori ce influenteaza cresterea unghiilor

Influenta de hranire: cresterea este incetinita la oamenii care duc lipsa de vitamine si aminoacizi. Unghiile, asemeni parului, au nevoie de un flux constant de aprovizionare cu aminoacizi, pentru o dezvoltare sanatoasa. Vitaminele A si D sunt si ele necesare (ele faciliteaza prelucrarea calciului prin celulele radacinii). Insa si lipsa vitaminelor din grupa B duce la lezari. Fierul este esential in constructia formei: lipsa de fier poate duce la deformari ale unghiei.


Vitaminele A,B,C,D si E sunt cele mai importante pentru sanatatea unghiilor.
Vitamine:
Vitamina A: fortifica unghiile si favorizeaza cresterea. Se regaseste in unt, caise, legume verzi, morcovi, rosii, cirese si uleiuri de peste.
Vitamina B: Joaca un rol pozitiv impotriva bolilor de piele
Vitamina B2: sustine echilibrul celulelor nervoase
Vitamina B6: este esentiala pentru distribuirea grasimilor. Se regaseste in galbenus de ou, varza, drojdia de bere
Vtamina B12: actioneaza impotriva anemiei.
Vitamina C: intareste sistemul imunitar, impotriva infectiilor, sustine dezvoltarea oaselor, dintilor si tesutului si regleaza vasele sangvine. Se regaseste in fructe proaspete, citrice si ardei verde.
Vitamina D: face posibila fixarea calciului in organisim cu ajutorul razelor solare. Se regaseste in lapte si lactate, uleiul de masline, galbenus de ou, dar si in peste si fructe de mare
Vitamina E: actioneaza in principiu sub forma unui antioxidant printre tesuturi. Se regaseste in cereale si toate tipurile de ulei.

3 august 2011

Sterilizarea ustensilelor in manichiura-pedichiura

Inainte de a va aseza comod la manichiura, asigurati-va ca in acel salon exista aparatura pentru sterilizare .


Instrumentele folosite de manichiuristă se vor dezinfecta în mod obligatoriu după fiecare client, fiind o posibilă sursă de transmitere a diverselor boli.


Intr-un  salon , toate instrumentele sau dispozitivele puse in aplicare trebuie sa fie corect curatate si dezinfectate inainte de a intra in contact direct cu un nou client , in conformitate cu normele de acordare a licentelor si reglementarilor in vigoare.

Instrumentarul destinat manichiurii si pedichiurii  care necesita sterilizare trebuie sa fie impachetat individual in ambalaje aprobate pentru sterilizare sau in seturi care sunt folosite pentru o singura procedura.

Ambalajele cu instrumentele sterilizate trebuie mentinute in conditii corespunzatoare de asigurare a sterilizarii si depozitate intr-un loc inchis, lipsit de umiditate si praf.




5 iulie 2011

ProntoMan



 PRONTOMAN ESTE PRIMUL PRODUS DE PROTECTIE SI INGRIJIRE CU MRSA(STAPHYLOCOCCUS AUREUS MEDICIN-REZISTENT ) 


In ultimii ani bacteria Aureus este in crestere constanta. Acestea sunt tulpini de bacterii rezistente  la antibiotice

Daca pana acum nu de mult intalneam aceasta bacterie in azile sau spitale , in zilele noastre constatam ca este raspandita si in jurul nostru.

Din punct de vedere toxicologic si dermatologic produsele ProntoMan sunt inofensive !
Produsele pe baza de polyhexanide sunt prima recomandare a Societatii Germane pentru ingrijirea plagilor (DGfW), pentru a raspunde in mod eficient la aceasta amenintare, produsele ProntoMan sunt special concepute atat pentru prevenirea cat si pentru ingrijirea pielii sau a plagilor.

Produsele ProntoMan se folosesc pentru: decontaminarea pielii (MRSA),in tratamentul plagilor acute sau cronice avand un sectru larg de activitate impotriva bacteriilor si a ciupercilor, fiind liber de alcool, fenol si PVP-iod sprijina vindecarea pielii deteriorate in special la persoanele alergice si diabetici.
Sunt recomandate dupa folosirea saunelor, bazinelor de inot , dusurilor comune, etc.

22 iunie 2011

Piciorul diabetic&Unghii Incarnate

Persoanele care sufera de diabet zaharat

necesita o ingrijire speciala a membrelor inferioare.
In aceasta afectiune poate sa apara afectarea terminatiilor nervoase a nervilor, precum si afectarea vaselor sanguine mici, care au ca rezultat diminuarea sensibilitatii la nivelul piciorului, astfel ca leziunile aparute la acest nivel pot fi usor trecute cu vederea.

Leziunile vaselor sanguine, scad in timp fluxul sanguin la nivelul piciorului, astfel ca leziunile, bataturile, unghiile incarnate, au un risc crescut de infectie.
Orice leziune, chiar minora, poate determina ulceratii si se poate suprainfecta.
Bataturile , taieturile sau juliturile, necesita o ingrijire speciala care obliga folosirea antisepticelor si a pansamentelor cu rivanol.
Persoanelor care sufera de diabet nu se recomanda o interventie chirugicala in cazul aparitiei unghiei incarnate . Procedura 3TO Spange vine in ajutor deoarece aplicarea sarmulitelor pe unghie nu produce sangerare .
O ingrijire si igiena adecvata a picioarelor in cazul persoanelor cu diabet, poate preveni aparitia unor complicatii ale diabetului precum sunt si unghiile incarnate.
Piciorul diabetic presupune :
^ inspectia zilnica a picioarelor
^ pastrarea unei igiene corespunzatoare a picioarelor:
^sa foloseasca incaltaminte potrivita, comoda, sa fie mereu uscata… sa lase piciorul sa respire.
^taierea atenta si regulata a unghiilor, pentru evitarea leziunilor si infectiilor (in special fungice – omnicomicoze) cu localizare periunghiala;
^protectia corespunzatoare a picioarelor , evitarea leziunilor ;
^ evitarea folosiri metodelor pentru incalzirea picioarelor, bailor fierbinti, aparatelor electice, radiatoarelor, etc.
^ un consult medical ori de cate ori se observa leziuni sau infectii la nivelul picioarelor, deoarece patologia aparuta la acest nivel poate crea complicatii neplacute, greu de tratat.

11 iunie 2011

Manichiura si Pedichiura Clasica




Atunci cand nu ne permitem sa acordam prea mult timp ingrijirii unghiilor, manichiura clasica este o solutie rapida care ofera un aspect curat, natural si elegant.

Etapele manichiurii clasice :
- Dezinfectarea instrumentelor si a mainilor;
- Indepartarea ojei vechi ;
- Stabilirea formei unghiilor;
- Taierea unghiilor;
- Pilirea unghiilor dandu-le forma dorita;
- Ridicarea cuticulelor pe uscat;
- Inmuierea unghiilor in apa cu sapun;
- Taierea cuticulelor;
- Aplicarea Carminului;
- Retusarea;
- Hidratarea mainiilor cu crema (masaj);
- Degresarea unghiilor, dezinfectarea cu spirt sanitar;
- Ojatul .



Etapele pedichiurii clasice:
- Dezinfectarea instrumentelor;
- Inmuierea picioarelor in apa;
- Eliminarea ojei vechi;
- Eliminarea bataturilor si a celulelor moarte de pe talpa;
- Taierea unghiilor – Pilirea unghiilor;
- Corectarea formei unghiilor;
- Taierea cuticulei;
- Masaj (la cerere);
- Degresatul unghiei , dezinfectarea cu spirt.
- Ojatul (obtional).

5 iunie 2011

Unghiile Incarnate la copii


  Recomandari  in ajutorul parintilor 
 pentru prevenirea unghiilor incarnate la copii .

  
Parintii pot preveni o problema comuna si dureroasa  precum unghiile incarnate la copii urmand cateva sfaturi simple.

Cauzele frecvente incarnarii unghiilor sunt : pantofii stransi , sosete stranse , mostenirea genetica ( tendinta de curbura ) , precum si taierea unghiilor  intr-un mod necorespunzator… in cele mai multe cazuri .

In timp , unghiile crescute in carne pot duce la infectii .

                              “ Mai bine sa prevenim decat sa tratam “ !


                                
^Invatati copiii cum sa isi taie unghiile de la picioare in mod corespunzator.
Unghiile  de la picioare trebuie taiate in linie cat mai dreapta si sa nu fie taiate prea scurt . Colturile  nu se taie ,  doar se rotunjesc putin cu pila dand forma degetului .

^Asigurati-va ca pantofii se potrivesc si nu strang piciorul .
Latimea pantofilor este mai importanta decat lungimea .
           
^In cazul in care apare o unghie dureroasa , puteti reduce inflamatia prin inmuierea piciorului in apa la temperatura camerei .

^Apelati la serviciile unei pedichiuriste cu experienta sau cereti ajutor medical.

^Nu incercati dvs sa sapati sub unghie.

^In cazul aparatiei unei infectii medicul o sa  va prescrie antibiotice  sau creme pe baza de antibiotic.

^Interventia chirurgicala este o obtiune dar  este dureroasa si din pacate de cele mai multe ori are efect de recidiva.

^Alternativa interventiei chirurgicale este tehnica 3TO Spange,   nedureroasa, prin aplicarea unor sarmulite pe unghie,  similare aparatului dentar,   care invata unghia sa creasca normal si natural . Aplicarea este fara durere si este recomandata copiilor deoarece unghiile lor se incarneaza frecvent in urma taierii incorecte sau presiunii incaltamintelor.

25 mai 2011

3TO Spange-solutii si tratament



“Procedura 3TO Spange este alternativa interventiei chirurgicale in tratarea unghiei incarnate”.


Din pacate , persoanele care sufera de unghie incarnata apeleaza la operatii chirurgicale extrem de dureroase prin reducerea patului unghial sau prin inlaturarea completa a unghiei .
Acestea se efectueaza sub anestezie locala.
Recuperarea impune anumite restrictii. Unghiile care se regenereaza devin mai inguste dar rata de recidiva dupa aceasta interventie este destul de mare.


3TO Spange care este o solutie de succes si de durata in corectarea unghiei incarnate prin aplicarea pe unghie a unor fire subtiri de metal (similare aparatului dentar) care corecteaza directia de cresterea a unghiei. Ajuta unghiile deformate sau incarnate sa creasca normal.
Prin aceasta metoda operatiile pot fi evitate .

Sarmulitele se personalizeaza dupa fiecare format de unghie si se pot utiliza rapid si fara durere, fara anestezie Procedura dureaza cateva minute si nu restrictioneaza activitatile zilnice , sportive..

Tratamentul cu o proteza din sarme este o metoda noua in corectarea tuturor formelor de unghii incarnate sau deformate .Sarmulitele Spange sunt confectionate dintr-un metal flexibil, compatibil cu tesutul.

22 mai 2011

Infectiile Unghiilor - Onicomicoza

Multi oameni au unghiile de la picioare ingrosate sau decolorate .Aproximativ 50% din aceste unghii anormale sunt cauzate de o infectie fungica a patului unghial , a matricei sau a unghiei .Din punct de vedere medical acest tip de infectie se numeste onicomicoza. Infectiile unghiilor afecteaza pana la 3% din populatie , in special in tarile dezvoltate si sunt mai predispusi barbatii decat femeile , mai frecvent dupa varsta de 40 de ani .

Cauzele frecvente ale infectiilor sau ciupercilor unghiale sunt :

- incaltaminte stramta care preseaza degetele de la picioare intr-un mediu cald si umed .
Acest mediu este perfect pentru dezvoltarea bacteriilor si ciupercilor .
-traumele minore ale unghiilor pot permite invazia unei ciuperci .
-baile comune precum strandurile pot expune picioarele la infectii .
- o scadere a sistemului imunitar . (diabeticii sunt predispusi ).



Nu toate unghiile ingrosate sau decolorate indica o infectie fungică. Exista alte boli care pot duce la exfolierea unghiilor , unghiile ingrosate sau decolorate precum : psoriazis, eczema sau lichenul plan. Este important ca aceste infecţii fungice ale unghiilor sa fie diagnosticate corect, deoarece tratamentul este costisitor si de lungă durată.

In cazul in care aveti o suspiciune referitoare la unghiile dvs, apelati la medicul dermatolog pentru  un diagnostic corect si tratament medical.

30 martie 2011

“Sanatatea unghiilor incepe cu sanatatea ta”



Ingrijirea unghiilor este esentiala atunci cand vine vorba de îngrijirea personală.
Ca toate celelalte parti ale corpului, unghiile au nevoie de o ingrijire adecvata şi o atenţie deosebita.In cazul in care apare o problema in functionarea normala a organismului unghiile o vor arata .Este cunoscut faptul ca unghiile sunt sensibile la factorii de mediu, daune fizice, şi de nutriţie proastă. Daca unghiile nu primesc hrană suficientă din interior, si-ar putea incetini cresterea . În plus,o dieta saraca poate duce la probleme unghiale, cum ar fi unghiile fragile sau uscate , striatii orizontale sau verticale , varfurile unghiilor incovoiate, unghii sfaramicioase, casante, pete pe unghii, şi anomalii în culoarea unghiilor. Pentru a menţine unghiile puternice, sanatoase, este nevoie de o dieta sanatoasa , echilibrata .
Este necesara o dieta adecvata pentru mentinerea unghiilor sanatoase.
-Consumati suficiente proteine
Lipsa de proteine poate duce la exfolierea unghiilor care devin subţiri şi fragile şi poate incetini ritmul de creştere a unghiilor.
-Consumati din abundenţă alimente bogate in vitamina C
Vitamina C şi vitamina E protejează reciproc şi sunt mai eficiente atunci când sunt consumate împreună.
Un deficit de vitamina C poate contribui la dezvoltarea unghiilor incarnate.
Consumati alimente bogate in biotina (vitamina B)- galbenus de ou, soia, drojdie de bere, cereale integrale, lapte, ficat;
Un deficit de vitamina B12 poate duce la uscaciunea unghiilor, unghii excesiv de curbate si inchise la culoare .
-Adăugaţi conţinut de zinc in dieta .
Un deficit de zinc a fost legat de cresterea lenta a unghiilor .
Se găseşte într-o varietate de alimente, cele mai bune surse fiind stridii, carne roşie, carne de pasare, din surse vegetale: nuci, legume, cereale (ovazul).
Asiguraţi-vă un aport suficient de fier.
Pentru a preveni sau a corecta acest deficit, consumati alimente bogate in fier, cum ar fi fructele uscate, galbenusul de ou, ficat, carne rosie slaba, stridii, carne de pasăre, somon, ton si cereale integrale.
Este foarte important consumul de apa sau alte lichide !
Aceste informaţii au scop informativ şi nu sunt destinate să înlocuiască sfatul unui medic.

26 martie 2011

Aspectul sanatos al pielii si toxinele




Aspectul sanatos al pielii este un barometru al starii de sanatate a întregului nostru corp.

Cand sunteti bolnav, suferiti de  o raceala sau gripa, pielea  dvs reflecta starea de sanatate, culoarea fetei devine palida si salcie.In timp la nivelul pielii apar  mai multe modificari cum ar fi riduri premature,  acnee care  sunt o reflectie ale unor probleme de sanatate  mai profunde,  pe termen lung. 


Cand ne gandim la sanatatea pielii, avem tendinţa să ne gandim la pielea noastra separat  si nu ne gandim de restul corpului nostru. 
Ca urmare, ne concentram pe tratamente la suprafata pielii cum ar fi  creme sau proceduri dermatologice. Aspectul luminos al pielii trebuie să fie hranit din interior.


Am tot auzit de toxine, dar ce sunt aceste toxine mai exact ? Sunt pur si simplu niste substante chimice care impiedica celulele noastre” sa-si faca treaba’’ . Există toxine care lezeaza celulele cardiace, diferite toxine care lezeaza nervii, alte toxine care lezeaza celulele osoase.


Corpurile noastre sunt expuse în mod constant  a mii si mii de toxine diferite provenite din alimente pe care le consumam.(conservanţi si coloranţi alimentari), aerul pe care il respiram (gaze de esapament) şi apa pe care o bem (plumb şi pesticide ).


 Fie ca este vorba de toxine absorbite de corpurile noastre sau toxine care sunt create de propriul nostru  organism, corpul nostru duce o lupta pe plan intern in procesarea  acestora, spre a fi eliminate ( inainte de a face prea mult rau celulelor noastre). Organele majore ale sistemului de detoxifiere sunt ficatul, rinichii, şi intestinul . Aceste organe au sisteme specializate care proceseaza toxinele in diferite forme si apoi le elimina din organism.


Dacă ne bombardam corpurile cu toxinele din alimente procesate, apă de la robinet, poluarea aerului, etc, organele noastre normale de detoxifiere nu pot ţine pasul şi organismele noastre trebuie să ia masuri de urgenţa. Una dintre aceste masuri de urgenta este de a incepe eliminarea toxinelor prin intermediul pielii.  Se spune ca pielea este un al 3-lea rinichi si se refera la faptul că, atunci cand nivelul de toxine este ridicat, pielea incepe sa elimine aceste toxine prin transpiratie .


După cum va puteti imagina, un flux constant de produse chimice toxice prin glandele dvs sudoripare,  nu este foarte bun pentru aspectul pielii dvs. Aceste substante chimice schimba pH-ului pielii, permitand infectiile să prospere şi produc  pete si acnee. In plus, atunci cand celulele pielii sunt ocupate sa “scape de toxine”au mai putina energie pentru producerea proteinelor normale care mentin pielea sanatoasa şi pentru a preveni semnele vizibile de imbatranire.

Ce înseamnă acest lucru?


Dacă vreti sa aveti  o piele sanatoasa, evitati alimente procesate nesanatoase. care sunt cea mai mare sursa de toxine in viaţa majorităţii oamenilor.

Inlocuiţi alimentele prelucrate in dieta cu legume proaspete şi fructe cu moderatie (2-3 bucati / zi). Acest lucru va ajuta sa eliminati toxinele din organism. Fibrele din fructe si legume ajuta la curatarea intestinelor. Mai mult,  nutrientii  din fructe şi legume ofera sprijin perfect in  functionarea organelor care detoxifica organismul dvs. Consumati 2L apa /zi.
             Pielea o sa  va multumeasca!